Zuper știri
Oare ce s-a mai întâmplat în lume și în țară săptămâna aceasta? Aflați în buletinul de știri pentru copii! Vă așteaptă informații importante, utile și curioase
În fiecare săptămână, în lume se întâmplă o mulțime de evenimente. Din multitudinea de noutăți, le-am ales pe cele mai importante. Iată care sunt acestea:
-Astăzi, în Republica Moldova și România este celebrată Ziua Limbii Române! Data de 31 august nu a fost aleasă întâmplător! În această zi, în anul 1989, Parlamentul țării noastre a adoptat o lege prin care decreta că limba moldovenească este limbă de stat. În aceeași lege se menționa că limba moldovenească este identică cu limba română. De fapt, nici nu există o limbă moldovenească, ci un grai moldovenesc.
-Sute de persoane au participat astăzi la Marea Dictare Națională, desfășurată în centrul capitalei. Evenimentul a avut ca scop celebrarea într-un mod inedit a Limbii Române și promovarea vorbirii și scrierii corecte în rândul cetățenilor. Participanții s-au așezat în băncile amplasate în Piața Marii Adunări Naționale și au scris un text citit de organizatori. Participanții care vor obține cele mai bune rezultate la dictare vor fi premiați.
-Mâine și poimâine, școlile din țară vor organiza festivitatea dedicată începerii anului de studii 2024-2025. Fiecare instituție de învățământ poate alege când va organiza careul solemn: pe întâi septembrie sau pe doi septembrie. De asemenea, fiecare școală va decide formatul careului, dar și al activităților care vor avea loc în sălile de clasă, în prima zi a anului de studii. Prima lecție din noul an școlar va avea genericul „Împreună pentru pace” și va fi obligatorie pentru toate școlile din țară.
-Marți, pe data de 27 august, țara noastră a sărbătorit Ziua Independenței. O țară independentă este cea care ia propriile decizii, fără a fi constrânsă de alte state. Republica Moldova și-a declarat independența la 27 august 1991.
-În această săptămână, pe 28 august, la Paris a avut loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice.Jocurile Paralimpice sunt competiții sportive internaționale dedicate sportivilor cu dizabilități fizice și intelectuale. Acestea sunt similare cu Jocurile Olimpice, dar includ o varietate de sporturi adaptate, cum ar fi atletismul și baschetul în scaune cu rotile. Republica Moldova este reprezentată de cinci sportivi.
Prezentator: Alex Malai
Realizatori: Cristina Sirbu, Grigore Cojocaru
De la 5 la 7 ani
4:39
77 episoade
Știri
Recomandate