Zuper știri
Oare ce s-a mai întâmplat în lume și în țară săptămâna aceasta? Aflați în buletinul de știri pentru copii! Vă așteaptă informații importante, utile și curioase
În fiecare săptămână, în lume se întâmplă o mulțime de evenimente. Din multitudinea de noutăți, le-am ales pe cele mai importante. Iată care sunt acestea:ț
-Toate manualele școlare din Republica Moldova pot fi accesate online. Manualele pot fi descărcate doar de pe teritoriul Republicii Moldova, accesând site-ul ctice.gov.md.
- În această săptămână, pe 28 august , la Paris a avut loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice. La această ediție participă peste 4 mii de sportivi din 182 de țări. Republica Moldova este reprezentată de cinci sportivi. Jocurile Paralimpice sunt competiții sportive internaționale dedicate sportivilor cu dizabilități fizice și intelectuale. Acestea sunt similare cu Jocurile Olimpice, dar includ o varietate de sporturi adaptate, cum ar fi atletismul și baschetul în scaune cu rotile.
-În acest an școlar, elevii claselor primare din Chișinău se vor putea înscrie gratuit în grupele cu program prelungit. Înscrierea se face de către părinți, până pe data de 15 septembrie.
-Începând de luna aceasta, elevii care au fost transferați dintr-o școală cu mai puțin de 50 de copii într-o școală mai mare vor primi o alocație lunară de o mie de lei. Alocația va fi acordată la cererea părinților. Banii vor fi alocați timp de doi ani, în afara lunilor de vară.
-Până pe data de 21 septembrie, elevii se pot înscrie la concursul de scurtmetraje cu genericul „Prin Artă în Europa”. La concurs pot participa elevii din Chișinău, cu vârsta cuprinsă între 12 și 19 ani. Elevii vor lucra în echipe și vor învăța să creeze scurtmetraje artistice sau documentare despre valorile europene. Cele mai reușite scurtmetraje vor fi premiate.
-Mâine, în Piața Marii Adunări Naționale din capitală, va avea loc Kids Euro Marathon - o sărbătoare dedicată sportului. Acest eveniment are scopul de a-i încuraja pe cei mici să facă mișcare. Copiii vor putea alerga pe distanțe de la 200 la 600 de metri. Participarea este gratuită, iar fiecare copil va primi la final o medalie.
-Ungaria a interzis folosirea telefoanelor mobile și a altor dispozitive cu acces la internet de către elevii din școlile primare și secundare. Conform noilor reguli, elevii trebuie să predea aceste dispozitive profesorilor la intrarea în școală, urmând să le recupereze la finalul orelor. Motivul pentru care a fost luată această măsuri este că telefonul distrage atenția elevilor, le afectează concentrarea și reprezintă, totodată, o lipsă de respect față de profesori.
Prezentator: Alex Malai
Realizatori: Cristina Sirbu, Grigore Cojocaru
De la 5 la 7 ani
4:37
77 episoade
Știri
Recomandate