Zuper știri
Oare ce s-a mai întâmplat în lume și în țară săptămâna aceasta? Aflați în buletinul de știri pentru copii! Vă așteaptă informații importante, utile și curioase
În fiecare săptămână, în lume se întâmplă o mulțime de evenimente. Din multitudinea de noutăți, le-am ales pe cele mai importante. Iată care sunt acestea:
Ieri, deputații s-au întrunit în prima ședință a Parlamentului din sesiunea de toamnă. Parlamentul este instituția care reprezintă poporul și în care deputații, aleși de cetățeni, elaborează și adoptă legi. Sesiunile parlamentare sunt perioadele în care deputații se reunesc pentru a lucra asupra legilor.
În acest an școlar, peste un milion de manuale noi vor ajunge în instituțiile de învățământ din întreaga țară. Bibliotecile școlare vor fi completate cu 41 de titluri, printre care manuale de limba engleză, chimie, geografie, biologie, matematică și fizică. Elevii din clasele a întâia - a noua vor primi manualele gratuit, iar elevii claselor a zecea – a douăsprezecea vor plăti o taxă de închiriere.
Mâine este celebrată Ziua internaţională a democraţiei. Democrația este o formă de guvernare în care poporul se implică în procesul de conducere a țării. Aceasta înseamnă că cetățenii sunt cei care aleg, prin vot, persoanele care vor conduce statul.
Săptămâna aceasta, Poliția Republicii Moldova a lansat activitatea unui laborator ADN. În acest laborator vor fi analizate probele biologice, precum saliva, firele de păr sau sângele, pentru a identifica persoanele care au comis fapte ilegale. Identificarea acestor persoane este posibilă datorită faptului că fiecare dintre noi are un ADN unic. ADN-ul se găsește în fiecare celulă a corpului și conține toate informațiile necesare pentru a construi și menține în viață organismul nostru.
Poșta Moldovei a pus în circulație o ștampilă dedicată sportivilor moldoveni care au primit medalii la Jocurile Olimpice 2024. Pe această ștampilă apar numele celor patru medaliați la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris. Dintre aceștia, Anastasia Nichita a obținut o medalie de argint, iar Denis Vieru, Adil Osmanov și Serghei Tarnovschi au câștigat medalii de bronz. Jocurile Olimpice de vară, la fel ca cele de iarnă, sunt organizate o dată la patru ani și reprezintă cea mai mare competiție sportivă internațională.
Noul an școlar a început în România, pe data de 9 septembrie, cu o serie de schimbări pentru elevi. Astfel, începând cu anul acesta, fiecare școală va putea interzice folosirea telefoanelor chiar și în timpul pauzelor sau în afara orelor. Până acum, în țara vecină, telefoanele erau interzise doar în timpul cursurilor.
Prezentator: Cornelia
Realizatori: Cristina Sirbu, Grigore Cojocaru
De la 5 la 7 ani
5:10
77 episoade
Știri
Recomandate