Zuper știri
Oare ce s-a mai întâmplat în lume și în țară săptămâna aceasta? Aflați în buletinul de știri pentru copii! Vă așteaptă informații importante, utile și curioase
În fiecare săptămână, în lume se întâmplă o mulțime de evenimente. Din multitudinea de noutăți, le-am ales pe cele mai importante. Iată care sunt acestea:
-Ministerul Finanțelor a lansat un concurs de desene intitulat „Finanțele publice prin ochii copiilor”. Doritorii trebuie să realizeze un desen despre finanțele publice, care va fi trimis pe e-mail, până pe 13 august. Cele mai reușite desene vor fi afișate pe holul Ministerului de Finanțe, iar cel mai frumos desen va fi premiat.
-În țara noastră va fi construită prima uzină de transport electric. În cel mult un an, aici va începe producția de troleibuze și autobuze electrice. Transportul electric este mai prietenos cu mediul, pentru că nu poluează aerul cu fum și gaze toxice.
-Pe terenul unei foste gunoiști din satul Cîrnățeni, raionul Căușeni, a fost construit un parc fotovoltaic modern. Parcul fotovoltaic este o zonă în care sunt instalate panouri solare fotovoltaice care captează energia soarelui și o transformă în electricitate.
-Peste 87% din Marea Mediterană, care se întinde de la Oceanul Atlantic până în Israel, este plină de microplastice și alți poluanți nocivi. Poluarea apei are un impact negativ asupra viețuitoarelor marine și asupra celor 150 de milioane de oameni care locuiesc de-a lungul coastei Mării Mediterane. Oamenii pot ingera microplastice din mediul acvatic prin consumul de pește și fructe de mare.
-O companie americană a reușit să implanteze cu succes un cip în creierul unui al doilea pacient. Datorită acestui cip, pacientul care nu-și poate mișca mâinile va putea interacționa cu dispozitivele electronice cu ajutorul gândurilor. Cipul a permis deja primului pacient paralizat să joace jocuri video, să navigheze pe internet și să posteze pe rețelele sociale.
-Copenhaga, capitala Danemarcei, a lansat un program prin care va oferi recompense turiștilor care au un comportament prietenos cu mediul. Astfel, turiștii care adună gunoaie de pe străzi sau plaje vor beneficia de o plimbare gratuită cu barca pe canalele orașului, iar cei care optează pentru bicicletă în locul mașinii vor primi o gustare gratuită.
Prezentator: Alex Nicolaev
Realizatori: Cristina Sîrbu, Grigore Cojocaru
De la 5 la 7 ani
5:44
77 episoade
Știri
Recomandate