Poveștile lui Ion Creangă animate

Ion Creangă a scris cele mai renumite și interesante Povești pentru copii. Acum poți nu doar să le citești, dar și să le privești. Da, da, poveștile sunt animate, iar personajele însuflețite. Te invităm să cunoști eroii din cele mai renumite povești, într-un alt format.

Current Time 0:00
/
Duration Time 0:00
Progress: NaN%

Cinci Pâini. Poveste animată

Asculta
7+
6 din 7 episoade

Doi oameni care se cunoşteau călătoreau într-o vara pe un drum. Unul avea în traistă două pâini, iar celălalt trei pâini. Făcându-li-se foame, s-au oprit lângă o fântână şi au început sa mănânce fiecare din pâinile ce le aveau. Un drumeţ necunoscut s-a oprit lângă ei, rugându-i să-i dea ceva de mâncare pentru că nu are de unde cumpără. Călătorul străin se pune pe mâncat pâine goală împreună cu cei doi drumeţi, până ce au terminat cele cinci pâini. Calatorul străin da din punga drumeţului care avusese trei pâini cinci lei, ca semn de mulţumire pentru binele ce i l-au făcut dându-i de mâncare. La împărţirea banilor, după numărul pâinilor, oamenii se iau la cearta. Cel cu două pâini pretinde să se împartă banii egal, adică câte doi lei şi jumătate.

Vezi povestea și află cu ce s-a încheiat și cine până la urmă a avut dreptate.

Morala: Atunci când nu ai dreptate, nici nu o poţi dovedi, într-o judecata dreaptă.

  • Vârsta recomandată

    De la 7 la 10 ani

  • Lungimea episodului

    9:32

  • Episoade publicate

    7 episoade

  • Domeniul

    Literatură și povești

Lista episoadelor

0Povestea animată: Punguța cu doi bani

10:12

1Capra cu Trei Iezi: Poveste animată

17:01

2Fata Babei și Fata Moșneagului. Poveste animată

15:52

3Ursul păcălit de Vulpe. Poveste animată

9:53

4Soacra cu Trei Nurori. Poveste animată

16:56

5Cinci Pâini. Poveste animată

9:32

6Fata Ciobanului cea Înțeleaptă

18:19

Parteneri

Portalul web zuper.md a fost elaborat cu suportul Proiectului Consiliului Europei „Promovarea standardelor europene în reglementarea domeniului audiovizualului din Republica Moldova”

Abonează-te

Află primul despre tot ce apare nou pe zuper.md

Rețele sociale

© Copyright 2024 Zuper
Created by Mediapark